Am spus mereu că nu am eu ce căuta la cumpărături. În condițiile în care orezul nu mai e orez, că e în șapte mii de feluri, firme și sortimente sau etichetele produselor mă atrag ca un magnet fiind graphic designer. Dacă mai pui și fobia de magazinele mari – devine un sport incompatibil cu mine. Cum viața nu e tocmai dreaptă și nu am ce face, îmi iau inima în dinți, mai iau și ficatul, splina, mai rod o unghie poate, poate prind curaj și mă arunc în vâltoare.

1. Când vreau să cumpăr pâine.

Eu aș alege pâinea de la mine de la colț – e cea mai bună pentru că este doar o variantă de gramaj (mare sau mică). Cum noi suntem „mâncăi” de pâine aleg mereu cea mare. Rezolvat!

Eh, dar soțu preferă un anume magazin… Ce nu fac eu pentru soțiorul meu? Baiul e că acolo este numai pâine. Ajunsă în fața doamnei:
– Vă rog, o pâine!
– Pâine albă, pâine neagră, integrală sau cu tărâțe, graham sau pâine cu semințe, cu cartofi, pe vatră, pe frunză de varză…?
Gata m-a terminat, îiiii ooo pâineeee ăăăăăă oare de-aia îîîî sau de-aia… Ala, bala portocala:
– Neagră. Sună cel mai bine. Vai, ce mândră sunt de mine!
Dar doamna insistă:
– Franzelă sau pâine rotundă? Feliată sau nefeliată? La 600 g, 300 g, 150 g?
Staaauuuuu ca proastaaaa și măăă uit. Pe vremea bunicii abia dacă găseai pâine albă și acum parcă a-nnebunit lumea… Uite că reușesc în două minute să disper o vânzătoare și alți 7 oameni din spate, ori pentru că nu mă pot hotărî, ori că mă hotărăsc și pe urmă mă răzgândesc. Are rost să mai spun cine sunt victimele?

2.

– Soțiorule… dacă tot mergi în oraș îmi iei ceva dulce? În secunda următoare se-ntoarce spre mine. Îmi dau seama că ceva nu-i bine; parcă mi-e și frică să mă uit la el.
– Ce vrei?
Mă pisicesc, mă fac că am treabă ferindu-i privirea și încep:
– Aș vreaaa o ciocolată cu alune și stafide sau amăruie. Dacă nu găsești poți lua: biscuiți glazurați, sau brioșe cu gem, sau… nuuu sânzâiene! Turtă dulce oare este la magazinul la care mergi? Îmi fac curaj și întorc privirea spre el. E groasă! Se uită la mine cu privirea aia… Gata a început să se enerveze. Dacă nu mă hotărăsc repede nu mai prind nimic. Și atunci fac pe umila:
– O bombonicăăă?…
– De care?
– Hhhhhhh… înghit în sec, dulce mi-a trebuit?

3. Când merg în piață

Eu am o mare sensibilitate la bunicuțe. Dacă o bătrânică face o față umilă și mai zice că vrea să meargă acasă la trenul de șapte… Nu cumpăr 9 legături de pătrunjel, dacă atâtea mai are? Ba daaa! Aici victima sunt eu, ajunsă acasă în loc să fac 655456 de treburi care ard, stau și pun pe iarnă pătrunjel.

4. Etichetele colorate

Nu e un secret că sunt graphic designer, etichetele, afișele, bannerele publicitare sunt pasiunea și munca mea. Obișnuim noi să folosim ulei de rapiță? Nu. Da’ dacă eticheta este frumoasă, nu cumpărăm? Cumpărăm!!! :)) Aici cred că victima e dulapul cu produse suspecte 🙂

5. Produsele din cataloage

În acest caz sunt ca un bebe, răsfoiesc de 7 ori catalogul și tot nu știu sau nu am văzut nici un produs ce face. Mă uit doar la poze, culori, cum au decupat ăia pozele, sau ce textură au folosit pe fundal. După ce reprezentanta face ochii cât cepele că stă deja după mine de 40 de minute și tot nu termin, cumpăr primul produs la repezeală (mai mult de rușine pentru că oricum nu am reținut nici unul).
– Am eu nevoie de creme pentru ten +65? Hmmm. Sper să nu expire până fac eu 65 :)) Gândim pozitiv!

6. La restaurant

Meniurile!!! Stă ospătărița în picioare până termin eu de studiat capsarea meniului, cartonul folosit, culori. Doamne câte variante de sucuri!!! Pur și simplu nu mă pot hotărî. Am noroc că am prieteni drăguți și soț înțelegător. S-au învățat „să îmi dea ignor” primele 10 minute și ei își comandă liniștiți.

7. Ce faci când copii seamănă cu tine? Răscoală!

Fiind copii, e cam greu să-i convingi că e drăguț acolo, dacă nu crezi în asta și fața te trădează. Dă-i și caută soluții, femeie! Nu poți lăsa copii dezbrăcați, iar pe net nu nimerești mai mereu măsurile.
Dacă vreodată ne vedeți agitați, nervoși, bosumflați, certați – nu vă faceți probleme! E doar ziua aia neagră a cumpărăturilor.

8. Când trebuie să cumpăr un cadou

În situația asta victima e sărbătoritul. După mine un plic cu bani e „lapte și miere”, dar nu toți sunt în asentimentul meu. Îl strezez cu o lună înainte să îmi spună clar ce vrea. Aflu după lupte seculare că vrea de exemplu o cămașă. Atunci îl bombardez cu mii de poze. Lovitura de grație e atunci când își alege pentru că eu nu mă opresc, continuu să-i mai trimit o groază de variante. Ce vină am eu că toate sunt frumoase? Dacă nu a îmbătrânit până la ziua lui, am eu grijă să-l încărunțesc!

9. Când m-a luat soțiorul de nevastă a crezut că face o afacere bună neplăcându-mi cumpărăturile. Trecea țanțoș pe lângă bărbații care așteptau în fața magazinelor nevestele iubitoare de shopping. Acum după 11 ani și-a dat seama că și-a luat o țeapăăăă. 🙂
A rămas el cu treaba asta complicată, dacă nu vrea să riște trimițându-mă pe mine.

Ziceam că am… 10.
Am avut, dar între timp mi-a scăpat și oricum deja m-am lungit cu vorba.

Pa și spor la cumpărături!!!

 

Dacă-ți place acest articol, distribuie-l și prietenilor tăi.

Lasă un comentariu

 

sursa poza pixabay

Dacă-ți place acest articol, distribuie-l și prietenilor tăi

Facebook Comments