Gânduri răzlețe

Acasă. Unde e acasă?

Iarnă, colinde, sărbători. Casa e pregătită, masa e plină de bunătăți. Trage aer în piept recunoscător pentru că a avut un an prosper și toți cei dragi sunt sănătoși.

Afară ninge ca-n povești. În acest an și iarna a fost mai darnică. Se așează la masă lângă soție și închină un pahar de vin din producție proprie. E seara de Ajun. Vin doi colindători. Îi studiază în timp ce le ascultă colinda.  Nu îi cunoaște, dar le împarte daruri la fiecare și îi conduce până la poartă. Se uită pe stradă în stânga și-n dreapta… este pustiu. Cum alții colindători nu mai vin dă mai tare televizorul de unde se aud colinde.

Pare o seară perfectă. Pare. Și totuși ce lipsește? Soția lui simte și ea la fel așa că mai aranjează puțin perdeaua, platoul cu prăjituri de pe masă. Primește un apel video de la fecior și răspunde emoționat. Se alătură și restul familiei, își zâmbesc emoționați prin ecranul mic al telefonului.

– Ce faceți?

– Bine. Voi?

– Bine suntem toți.

Dialogul e sec. Nu știu ce să-și spună. Înainte vorbeau mult, stăteau toată ziua în aceeași casă și tot nu-și terminau poveștile, râdeau, se certau. Acum nu știu ce să-și spună. Își urează fiecare un an mai bun și cam atât.

Se uită la ei cu drag deși îi vede doar prin ceață. Are ochii plini de lacrimi. Nepoții sunt mari și frumoși, le fac cu mâna și zâmbesc, apoi fug la jocurile lor. Închid apelul. O liniște apăsătoare domină toată casa. Își șterge ochii de lacrimi apoi își fixează, iar ochelarii pe nas. Își sună fratele plecat și el în alte zări. Același dialog sec, aceleași întrebări și urări. Apoi fratele îi spune cu vocea înecată în lacrimi.

– Ce bine de voi… măcar voi sunteți acasă și nu printre străini. Aici nu simți că este Crăciunul. Nimic nu are nici un gust.

Îl aprobă doar dând din cap apoi închide telefonul. Are un nod în gât. Liniștea din jur transformă aerul în ceva vâscos greu de respirat. Mai sună un fin, un vecin. Răsfoiește prin mesajele pline cu globuri și moșuleți ce-i urează “Sărbători fericie!” și lasă telefonul pe masă.

Fericite, mda, își spune în gând. Se duce la fereastră, își lipește nasul de geamul rece ca și în copilărie privind la fulgii albi ce cad liniștiți. Ce mult au trudit pentru tot ce au sperând ca într-o zi să-și vadă nepoții alegând prin casă și prin curte. Sunt goale. Se uită spre masă îmbelșugată. În jurul ei scaunele sunt goale. Fiecare bucățică din casă sau curte îi trezește amintiri cu frații, copiii, părinții. Nu aveau multe pe atunci, dar se adunau toți la masă zâmbind. Acum toate îl dor.

Vorbele fratelui îi tot răsună în mine. Ce bine de voi că sunteți acasă și nu printre străini. 

Soția lui vine lângă el și ea chinuită de același gând spunând:

– Cu ce e bine acasă când totul în jur e pustiu? Cu ce e bine acasă când cei dragi sunt plecați? Acasă nu înseamnă pereții, curtea și nici pământ. Acasă e acolo unde își este familia și sufletul. Restul sunt doar zădărnicie și vânt.

 

Dacă-ți place acest articol, distribuie-l și prietenilor tăi
Facebook Comments