Ajungi în viaţă la trista concluzie că nu eşti perfect. Oricât te străduieşti sau alergi ca un nebun, tot nu le poţi face pe toate. Aşa şi eu. Eşuez. Şi nu la nivel mic… la nivel mare.

Dacă am toate proiectele la zi – sigur copiii nu lucrează suplimentar, dacă îmi iau puţin timp şi pentru mine – sigur în casă domneşte dezastrul.

Apropo de dezastru, că aici voiam să ajung. Nu ştiu la voi, dar la noi nimeni nu face dezordine în casă. Nimeni! Am stabilit asta, da? Nu ştiu cum şi prin ce mijloc o creatură nemernică ne bântuie casa cu gânduri malefice. Se apucă şi împrăştie prin casă: şosetele, maşinuţele, hainele, etc. Ceva greu de imaginat.

Şi dacă ar face doar asta… am răzbi cum am răzbi, dar baiul e că lasă în aer un virus, care culmea, afectează doar partea masculină.

Când vrem să ne apucăm de curăţenie efectele se instalează şi băieţii mei cu ta-su în frunte încep cu: „- Vai, ce rău mă simt!”, „Mă doare spatele!”, „Mă doare capul, trebuie să stau întins.” Toţi pe caz de boală de fiecare dată scot scutire.

Plină de motivaţie încerc să rezolv problema luptându-mă cu dezastrul printre feciorii care se zbat în chinuri.
După ce termin curăţenia, brusc virusul dispare şi toţi îşi revin ca dintr-o vrajă… sunt plini de energie şi debordează de sănătate.

Baiul suprem e că figura asta se tot repetă. Am încercat eu să o prind pe nemernică prin orice mijloc invocând toate spiritele, dar nu am reuşit.

A reapărut şi a lăsat dezastru în stilul său caracteristic, făcându-mă să mă simt înfrântă.
Neavând soluţii am vrut să fac ceva foarte urât. Şi acum îmi este ruşine. Da. AM VRUT SĂ DEZERTEZ! Ştiu, e groaznic să faci exact ce toţi ceilalţi din casă fac, e groaznic… „Să-ţi bagi picioarele!”

Din neputinţă, surmenată şi dezamăgită mă trezesc strigând în gura mare:

– Mă mut la birou!!!!

Nici o reacţie, toţi se uitau la mine cu ochii mari, parcă anesteziaţi.

Mă învârt prin casă după câteva lucruri încercând să-mi duc planul la capăt.
Când să deschid uşa – încuiată. Caut cheia – nimic, cheie de rezervă – nimic, cheia din poşetă – nimic.
Mă întorc spre soţu!!!!

– Nu te uita la mine, copiii au ascuns toate cheile.

– Mami, nu tu ziceai că niciodată nu trebuie să ne dăm bătuţi???

– Hai, mami, că suntem o echipă şi repede facem curat.

– Cum?? atât de simplu am găsit leacul??? Pfaiii, cine ar fi crezut că atunci când nemernica e mai putenică – e bine să renunţi – ca să o poţi învinge???

Lasă un comentariu
Dacă-ți place acest articol, distribuie-l și prietenilor tăi

Facebook Comments