Gânduri răzlețe

Ce-ai face dacă nu ţi-ar fi frică?

Am găsit asta într-o carte, acum ceva timp…

Cu toţii avem frici. Unii le avem mari alţii mai mici. Unele utile şi altele nejustificate.

Astăzi nu vreau să mă refer la cele care ne avertizează asupra pericolelor. Nu mă refer la cele care te atenţionează, instinctiv, că nu e bine să sari în foc sau din avion fără paraşută. Şi nici la cele care-ţi spun să nu te apuci de droguri că e “bubu” şi te arzi. Deci, nu mă refer la cele care te protejează – pe bune.

Astăzi e despre cele care te paralizează, te blochează şi te opresc nejustificat – să fi aşa cum eşti tu.

Frica ce nu te lasă să pleci de la un job, cu toate că nu mai este de mult ceea ce-ţi doreşti. Frica de a spune ce simţi, chiar şi într-un mod politicos. Frica de a vorbi în public. Frica de “gura lumii”. Ohhh… gura lumii – balaurul de sub patul multor persoane…. Frici mărunte – ce-ţi înăbuşă bucuria de a trăi şi nu te lasă să alergi în ploaie, să dansezi chiar dacă nu te pricepi, să cânţi chiar dacă eşti afon sau să ieşi în stradă îmbrăcat haotic.

 

Dacă ai scoate capul din cutia ce te sufocă –  chiar dacă îţi oferă siguranţă şi confort? Dacă ai risca fără să te temi că vei da greş?

Şi dacă dai greş? Ce? Cine să te judece? Cine este perfect?

Ce ai face dacă nu ţi-ar fi frică?!

Pe mine m-a pus pe gânduri. M-a făcut să mă uit mai atent la mine. La naiba! Nu mi-a plăcut! Aveam o listă luuungăăăăă!

Aşa că încet, cu paşi mici, am început să le aşez pe hârtie. Apoi, mi-am tras adidaşii în picioare mi-am pus mănuşi de box şi am început să alerg în ciuda lor.

Cu timpul am prins curaj să spun ce cred, să mă îmbrac cum vreau, în ciuda etichetei, să mă opresc să lupt pentru visurile altora şi să lupt pentru ale mele, să spun STOP atunci când era prea mult… Să plec de lângă persoanele care, în ciuda faptului că le iubeam din tot sufletul, îmi făceau rău. Să am curaj să mă ridic după ce am dat greş si să o iau de la capăt.

Nu a fost şi nu este uşor! Mi-am luat pumni, am fost arătată cu degetul şi am dat cu capul… rău.

Inima era să-mi sară din piept, dar pot să-ţi spun că la capătul drumului m-am simțit al naibii de bine, m-am simțit liberă.

A meritat să fac pace cu mine! Merită… chiar dacă cei din jur îți spun că baţi câmpii sau că eşti nebun.

Și azi mai am frici…

Într-o lume în care perfecţiunea este la mare căutare: cele mai perfecte unghii, trupuri, sprâncene, maşini, haine, genţi, pereţi tot mai drepţi şi telefoane tot mai performante. E greu să ţii pasul cu toate, tu, nenorocitul-imperfect, ce simţi şi vezi lucrurile altfel…

Am ţinut multă vreme fotografii şi gânduri ascunse pentru că trăiam cu impresia că nu sunt suficient de bune şi nu erau… perfecte.

Apoi mi-am făcut curaj şi le-am lăsat să zboare, în stilul meu… imperfect.

Aşa cum simt, fără reguli, fără tipare, aşa cum sunt eu, o… ciudată, o… cum vrei tu… (te las pe tine să adaugi).

Vorba unei prietene: Cui nu-i place, să nu se uite!

Tu ce ai face dacă nu ţi-ar fi frică?

Ai avut regrete că nu ai făcut ceva din cauza fricii?

Sau poate eşti o persoană căruia nu-i este frică de nimic. Oh. Super! Cum e să traieşti aşa?!

Cum ai reuşit?!

Chiar nu ai nici o dorinţă, cât de mică, ascunsă în sufletul tău, ce o ţii prizonieră pentru că nu ai curajul să o laşi să zboare?!

 

Dacă-ți place acest articol, distribuie-l și prietenilor tăi
Facebook Comments